Pentru mine sunt destul de rare momentele ca cele în care cineva îmi cere ceva iar eu refuz. Împart de la ţigări, haine, cioco, experienţă de viaţă şi ce se mai poate împărţi. Azi m-am dus în vizită la un prieten, care temporar stă la alţi prieteni de ai unui prieten:)) În respectivul apartament era o fătucă aparent simţită, care m-a salutat, şi-a cerut scuze că nu se mai ridică de pe scaun..pesemne îi era lene, iar apoi şi-a continuat read-ul de pe Facebook.

Iniţial a zis aşa:

- Dă-mi şi mie puţin sticla aia de Cola..că îmi este sete!

Sticla era a mea, cumpărată de mine. I-am pasat sticla, nu am zis nimic. Mi-am scos din punguţă  bomba calorică de pljeskavica, fără să mă uit la ea sau să o întreb dacă doreşte ( nu prea îmi place să împart mâncare cu străinii)  şi am început să mănânc. Atunci zice fata:

- Sper că ai ceva cu ciocolată acolo!

Iar eu răutăcioasă:

-Nu, nu este nimic cu ciocolată!

Mai trec două minute şi din nou:

-Nu te supăra, nu ai cumva o ţigară?

Şi apoi, parcă s-a oprit timpul în loc, mi-a căzut lumea în cap, ştiam că am ţigări la mine, că atunci când cineva îmi cere ceva dau fără să îmi pară rău, dar că şi cele mai mari regrete ale mele faţă de mine sunt că lumea mă ia uneori de proastă. Şi am răspuns:

- Am, dar nu pot să îţi dau. Pentru că este ultimul pachet..

Ce-i drept, poate cam multă sinceritate, sau cam dur spus. Fata s-a bosumflat şi a plecat în altă cameră, iar eu am rămas cu Ionu şi am început Teoria Regretelor. Că ar fi trebuit să îi dau, că am fost măgăriţă, că să-şi cumpere şi ea, că eu nu prea am spus NU. Şi ar fi cazul să încep să o fac din când în când.

Nu facem judecăţi de valoare şi nici dezvăluiri şocante ale locului de baştină al fetei din povestea mea, ci morala este cel puţin pentru mine că uneori trebuie să ştii să spui şi nu.