De doi ani am reuşit cu brio să mă îndepărtez de aberaţiile de la televizor. Pentru că, deşi sunt mijloace de comunicare, poate cele mai importante, am simţit la un moment dat că mă manipulează. Şi mă influenţează negativ, de visez noaptea numai spânzuraţi şi topoare.

Apăi până când să mă tot protejez? Când românul inventiv fiind, scrie despre asta pe toţi pereţii şi face ca de obicei din tânţar -> armăsar. Nefiind o nesimţită, cu siguranţă mi-aş dori să schimb şi eu ceva.

Că liderul  acestei ţări a ajuns un pamflet despre care ne permitem să scriem orice ( nu, nu îl apăr). Nu îmi place deloc nici  imaginea pe care o dă acestei ţări, de siguranţă nici nu mai vorbesc.

Îmi aduc aminte de Revoluţia din 89 din poveştile alor mei, cum că un barbat a fost omorât pe balcon în timp ce încerca să scoată nişte murături din borcan, cum am dormit în vană sau cum tata a văzut cele mai monstruase imagini ale vieţii lui, despre care îi este greu să vorbească acum.

Cum sora mea a vrut să îşi demonstreze dragostea şi să mă care într-un sac sus pe deal ca să mă ferească de “terorişti” Fiind născută în 86 nu am amintiri deloc clare de atunci. Oraşul meu este locul de unde a pornit totul ;oamenii ieşeaude la fabrică doi câte doi de frică. Nu prea aveai voie să vorbeşti dar acum oricine este liber să spună orice. Nu ştiu însă dacă toate astea ar trebui să mă bucure, sau din contră, să mă întristeze.

Probabil nu  aş ieşi pe stradă pentru a milita pentru libertate. Nu am votat niciodată, pentru că nu am avut pe cine să aleg. Nu fac treburi ilogice de obicei, doar ca să le fac.

Uneori mă simt ghinionistă că m-am născut aici, simt că România mă trage înapoi şi mă limitează. Că dacă ajung la spital aş putea să mor stupid, că Justiţia este ceva la voia întâmplării, sau că toată lumea este îngrozită de generaţiile ce vin, dar nimeni nu încearcă să facă nimic.

Îmi este ruşine când merg în altă ţară şi plec capul atunci când văd un cerşetor român. Scârbă de oamenii care fură. Mă simt obosită să tot încerc să schimb păreri în legătură cu poporul din care fac parte.

Poate ar trebui să schimbăm şi noi ceva la mansardă, să nu mai aşteptăm să primim mereu ceva pe gratis sau să ne auto-servim din buzunarele celor care au.

Mă tem că tot ce văd este o imagine. A unor oameni care nu ştiu exact ce vor, ci doar vor. La fel cum mă tem de violenţă, de anarhie,de faptul că s-ar putea pierde vieţi…

Acest post este doar mărturia unui om relativ-neutru…