Am o vastă experienţă în mersul cu taxi. Pentru că, cel puţin de cinci ori pe lună am un ritual numai al meu. Îmi place să mă ducă cineva la lucru cu maşina. Altcineva decât propria-mi persoană. Până în faţă. Dacă ar putea să mă urce în spinare până sus în birou ar fi perfect.

De-a lungul timpului am întâlnit taximetrişti beţi, neatenţi, hoţi, vitezomani, profesori şi multe alte categorii de care nu îmi aduc aminte acum. Este de-a dreptul memorabil un domn care deşi era în capatul celălalt al oraşului, prelua mereu comanda şi mă punea să îl aştept câte douăzeci de minute. După care îşi cerea scuze, şi mă căra până acasă pe un drum de 4 minute, în acorduri de Lady in Red şi ocheade în oglindă ca să vadă ce fac.:))

Având în vedere că eu în unele zile sunt foarte vorbăreaţă, uneori mă întind cu ei şi la poveşti. De genul : ce liber e oraşul, ce agomerat e oraşul, ce nicicum e oraşul, plouă, îmi este cald, aici , aici , aici, asta pentru că de cele mai multe ori ei vorbesc la telefon. 

Pe lângă conştientizarea faptului că mereu mă urc în taxi pe partea opusă celei care va trebui să cobor, zilele trecute m-am gândit aşa? Cine sunt nevestele taximetriştilor? Acele femei din umbră care se trezesc parcă mereu atunci când sunt  sunate, indiferent de oră. Acele femei cu care nu te prea întâlneşti (cel puţin eu nu m-am întâlnit în viaţa mea cu o gagică de taximetrist). Acele doamne care, atunci când noi dormim noaptea, suspină singure sub plapumă, după bărbatul ce tocmai a intrat pă tură. De aia dorm în restul zilei ) Există oare ele cu adevărat în realitate sau este o poveste taximetricească cu Fata Morgana? Toate aceste curiozităţi mi-au fost stârnite şi din cauza dialogurilor pe care le-am auzit : “nu pot să stau mult”, “ce faci prinţi?”,”vorbim când ajung”, “unde ne-am înţeles”, “mă doare la salată”…

Dincolo de cel mai cumsecade dintre ei, cu care am mai stat încă cinşpe minute la poveşti după ce am ajuns la destinaţie (asta pentru că băiatul lui vroia să renunţe la şcoală, iar eu eram împotrivă), este cel mai nebun. Care era să mă omoare chiar la mine pe stradă. În timp ce conducea, într-una din zilele mele norocoase, cu 80 şi ceva la oră pe o străduţă lăturalnică. Cred că ăla sigur nu avea nevastă, sau avea, dar a vrut să scape….

Ce am scris mai sus este un pamflet….asta ca să nu se supere nimeni:)