Numele meu mi l-a dat sora mea de aici :

Ar fi trebuit sa ma cheme Alexandra, dar au castigat desenele.

Si tot timpul minteam. Nu am inteles niciodata de ce. La 5 ani spuneam ca am 7. La 7 spuneam 9. Tot asa, din doi in doi. Si lumea ma credea.

De pe la 20 de ani procesul s-a inversat.

Parca imi era dor sa merg cu posetuta cu paine , margarina si gem. Desi bunica mea nu a avut niciodata simtul cantitatii la margarina, si imi punea  o tona.

Mi-e dor sa merg la fan. Niciodata nu am inteles toata teoria fanului. Intors de cinci ori pe cate trei randuri, apoi cele trei randuri devin doua, apoi devine una, apoi iarasi cinci si iarasi unul. Se face o bogheana. Ce inseamna o bogheana? O gramajoara de fan pe care o aduna oamenii si o  tot aduna de cand ploua pana cand nu mai ploua. Apoi din doua boghene se face un prepeligi, adica o bogheana mare mare.

Ce probleme! Sa stai sa vezi daca ploua sa nu. Sa te rogi sa nu ploua. .

Erau multe picioare de lacuste, era casuta mea din copac, din care intr-o buna zi mi-am si luat zborul..trei metri deasupra cerului..miros de mesteceni batrani, obloanele de la geam.

Intotdeauna m-au fascinat obloanele. Si le vedeam ca pe niste ochi.

La fel m-au fascinat si oile. Pentru ca mi se parea mie ca seamana cu oamenii din sat. Si mi se parea amuzant sa stiu ca Lia lu’ Laie Oanii are doi miei, si doi copii in viata ei reala.

Si uneori cand ma plictiseam sa ma joc cu oalele depanam un ghem de ata pe un alt ghem. Si apoi pe celalalt. Si tot asa.

Mi-e dor sa mai depan ghemuri.

Mi-e dor de boghene, de mers la biserica, de ascultat la radio slujba, de foc si jocul meu cu focul, de copii, lemne, rau, oameni, nunti…Mi-e dor de Sibiu..