Douazecisipatru

Din 24 de vise, cinci le pierd.

Restul de 18 incerc sa le implinesc

Dar la fiecare vis implinit, mai apare unul,

Si astfel ma tem ca nu am sa pot sa termin

Niciodata.

  

Din 24 de ani, in cinci invat sa citesc,

Restul de 18 ii petrec uitand ce am citit,

Intr-unul singur insa as putea sa invat,

Sa merg, sa vorbesc,sa arat,

Sa zambesc.

  

Din 24 de ore, cinci le pierd,

Gandindu-ma la tine.

Restul de 18 incerc sa le parcurg,

Dar cu fiecare ora ce trece, mai dispare o clipa.

Si astfel ma tem ca nu am sa pot sa te am.

  

Din 24 de margele, cinci le pierd,

Restul de 18 le gasesc dupa lungi cautari,

Una insa stiu sigur

Ca este,

In ochii tai.

 

Din 24 de versuri, cinci sunt pentru tine,

Restul de 18 sunt ale mele,

Dar mai exista unul, pe care

Nu cred ca vreau sa il scriu vreodata.

  

Aviz nesimtitilor

Tot am stat eu si m-am gandit la originile nesimtirii. Si , in “lupta ” mea de a afla adevarul mi-am dat seama ca lucrurile au stat in felul urmator: la inceput ( adica la inceput cand nu exista nesimtirea ) lumea era fericita. Pana cand s-a nascut Nesimtitul Numarul 1. Dupa asta, el a inceput sa se comporte foarte urat cu semenii sai , iar nesimtirea s-a luat si la cei din jur,ca o lepra care te mananca si pe care parca vrei sa o mai aiba si altcineva, sub deviza “ sa moara si  capra vecinului”, caci asa ne sade bine.   Astfel, in zielele noastre a ajuns sa fie ceva banal. Am ajuns sa ma mir daca intalnesc oameni ne-nesimtiti.

Nu sunt deprimata, nici in cautarea defectelor lumii, dar sincer nu inteleg cum un om care detesta nesimtirea si sistemul in care traieste, ajunge sa se comporte ca un nesimtit cu oamenii din jur. Cum ajungem sa nu ne mai pese de nimic? Si sa facem lucrurile de suprafata, doar ca sa nu ne mai  vada cineva “mai mare”, doar ca sa ne scapam pielea.

Nu stiu daca se cheama asta maturizare, dar mai nou am intalnit  gramada de oameni care se comporta pe gratis foarte urat cu mine, sau au un comportament total ignorant, Nu as vrea sa cred ca “asa este viata” sau ca “am intrat in paine”. Insa am vazut NNn nesimtiti si mi-am dat seama de un lucru foarte trist: nesimtirea se molipseste…asa ca aveti mare grija!

“Calatorul”

Mi-as dori sa imi teleportez talpile pe nisipul de la malul marii.. sa ajung acolo intr-o secunda, sa nu imi fac bagaje, sa nu imi iau ramas-bun..ce s-ar intampla daca ne am putea teleporta? Timpul ar disparea, oamenii nu ar mai alerga pe strazi sa ajunga la servici, hotii ar jefui in voie bancile, criminalii ar fugi din inchisoare, eu mi-as indeplini visul, maica-mea nu s-ar mai plange ca o dor picioarele in tren, oamenii nu ar mai lua credite pentru masini,probabil ar fi o anarhie totala.

Studiind putin tema aceasta a legendei din Star Trek, am gasit un articol care mi s-a parut foarte interesant:

“In aceasta  posibila clonare  biodigitalizata calatorul ar trebui sa moara. Sau mai exact spus, trupul lui ar inceta sa existe. In schimb, structura atomica a acestuia ar fi duplicata intr-un alt trup, intr-o alta locatie, iar amintirile, emotiile, sperantele si visele originale ar fi recreate cu ajutorul digitizarii”.

Ce imi este scris

Omenirea a inventat pentru orice lucru cate o explicatie.. poate asta este si vorba aia cu “cum iti este scris”. Poate ca moartea va ramane pentru multi dintre noi cea mai mare enigma a lumii. Adica, si daca oamenii de stiinta ar descoperi ceva..sigur nu am afla despre asta. Insa, daca mie imi este scris sa mor mancata de crocodili, dar eu o sa evit sa intalnesc crocodili…cum pot sa urmez ceea ce este scris?:P

Anyway, intr-o anumita doza puteam sa ne controlam viata…restul tine de hazard ( parerea mea)..insa nu cred ca ceea ce traiesc eu acum este scris undeva, chiar si la modul figurat vorbind..dar nu am de unde sa stiu…sper s anu vad crocodili never ever in my life..nu ca mi-ar fi frica de ei..dar m-as gandi la ce am scris aici…

Concluzie: vreau sa mor in somn!

de mine

Am uitat sa spun ceva …mi-am dat seama ca imi place monotonia…la fel de mult cum unora nu le place agitatia.. cum zicea cioran …de ce  ne mai chinuim in viata?cand am putea sta linistiti la umbra unui copac..ei bine, trebuie sa muncim ca sa avem ce manca, trebuie sa ne spalam ca sa nu ajungem hoituri ambulante, trebuie sa mancam ca sa nu murim de foame..apa..sete ..sex..etc.

de ce trebuie sa iubim?

ca si un paradox, in groapa sau in bolul cu cenusa nu luam nimic cu noi.. nici foame..nici sete..nici.. luam un rand de haine straine noua, si proiectia unui grup de oameni imbracati in negru care ne jelesc..

si totusi nu as vrea sa vad imaginea  asta niciodata..

-hai ca deja am divagat de la subiect-

V.S.M.S.

Ma caut pe mine si nu stiu unde sa mai caut. Sa caut printre nori, in strainul care asteapta sa urce ultimul intr-un avion, in tigarile pe care le-am fumat, in diminetile in care as mai dormi, in prietenii pe care nu ii am, in frica, in ciocolata sau poate in toti oamenii cu care am vorbit, in frunzele galbene cu care ma joc.

Vreau sa ma caut, ba mai mult vreau sa ma si gasesc, pentru a mai schimba cateva suruburi ruginite.

Vreau sa fac in ciuda lumii dezinteresate, cu secretele pe care le stiu numai eu. Sa ma aplaude bravand, in genunchii goi, sa isi ceara iertare si sa vina o primavara cu soare bland si cu flori pe aleea pe care pasesc desculta.

Vreau sa nu-mi mai caut fericirea, sa ma caute ea pe mine. Vreau sa ma caute si Dumnezeu. Vreau sa traiesc in toate filmele pe care le-am vazut si care m-au impresionat. 

Vreau ceva ce nu exista de fapt..

Sunt mai puternica decat un pachet de tigari

Oficial, a patra zi fara tigari…cred ca tine de orgoliul fiecaruia care incearca sa se lase de fumat sa se laude cu chestia asta….in unele momente, imi vine sa ma urc pe pereti… in altele sunt lucida si imi dau seama cat de grava este situatia, si cum am devenit victima celui mare mare dusman: EU. Ma gandesc la tigari in fiecare minut..apoi ma gandesc ce disperata am ajuns.. si cat de rau am ajuns..sa ma conduca un pachet de tigari… apoi ma gandesc din nou la faptul ca vreau un copil sanatos..si brusc mi se taie pofta.. si cel mai trist este ca imi dau seama ca toate chestiile pe care mi le-a spus maica-mea o sa se adevereasca, desi ma bucur ca se adeveresc in acest moment, si nu mai tarziu, cand nu as mai putea face nimic…psihologic sau nu, de 3 zile ma visez fumand..ar fi si cazu’, avand in vedere ca ma gandesc la chestia asta 25 de ore din 24… si, una peste alta, a mai trecut o zi, miros mai frumos, respir mai bine, lucrez mai mult:P, beau mult mai multa apa, adica de la deloc la 3 litri pe zi este o mare realizare.. acum mi ar prinde bine niste unghii de ros…din comert daca s-ar gasi , caci eu nu mai a..si ca o paranteza la discutie, imi vad colegii care merg la tigara… ii sorb din priviri, dar nu vad ca mult mai multi stau jos linistiti… si nu se otravesc intradins….nu o sa blamez nici un fumator…pentru ca stiu ce placere poate sa ofere acest drog, stiu cum e sa nu iti dai seama cum mirosi, stiu cum e sa ai impresia ca o tigara te calmeaza atunci cand esti nervos..si mai stiu cum e sa nu fumezi si sa nu te mai calmeze nimic..imi pare rau ca am fumat, sau poate nu imi pare …imi pare rau de toti fumatorii, care acum mi se pare urati ( nu stiu de ce)…urati in sensul de imbatraniti la fata..sunt sigura ca mai degraba sau mai tarziu fiecare ajunge la concluziile astea…important este cat de repede si cat de mult este dispus sa se sacrifice pentru binele propriu… nu imi amintesc prima tigara, ci doar ultima, pe care am stins-o intr-o luni la ora 24:00…sper ca aceasta infatisare sa necuratului sa ma lase in pace…sper sa scap de ideea ca mai vreau “O SINGURA TIGARA” …

Iar cand incerc sa ma gandesc ca fumez, imi vin in minte imaginea unui barbat cu picioarele amputate pe care l-am intalnit la Spitalul Judetean si care mi-a spus ca regreta enorm faptul ca a fumat…pentru ca tigarile i-au nenorocit viata.. exemple ca acesta cred ca sunt cu miile, e de ajuns sa ne uitam in jur… e trist ca “placerile” vietii fac numai rau, vezi alcool, sex, droguri , bani, femei,masini, mancare, cola, jocuri de noroc…a nu se inteleg ca imi place sexul opus… 

Am sa lupt cu mine si nu am sa ma las prada acestor satane incorporate in tigari…am sa fug de ele si nu am sa le las sa imi distruga tineretea si feminitatea!!!!si de ce nu as face asta stiind ca ORICUM intr-o zi va trebui sa fac asta?! din punct de vedere financiar nu m-a deranjat niciodata ca am dat banii pe tigari…parca bani de togar se gaseau oricand…si oriunde…ca prin minune mai gaseam 5 lei in poseta… sau niste monede sau cumva cumva aveam tigari…eu consider ca daca muncesc pentru ceva e dreptul meu sa fac ce vrea cu banii pe care ii castig….deocamdata nu mai vad o bucurie in a face ceva cu banii…sunt sigura ca peste un timp o sa vad:D deoCamdata sunt uracioasa si nu mai vreau sa merg nicaieri…este incredibil cum te poate schimba un drog…si este cu atat mai inspaimantator cand iti dai seama de acest lucru…sunt mai puternica decat un pachet de tigari!!!

De unde vine barza:)

Povestea unui zbor..

Acum stiu ca nu am cum sa mai dau inapoi. Intr-un fel curiozitatea ma indeamna sa ma urc..teama  este mai mare..ma gandesc ca ar fi pacat sa mor duminica…si totusi ma inarmez cu mult curaj si pornesc spre aeroport..la urma urmei , as putea sa mor si in masina…si dupa procedeul de “check-in ” imi iau ramas bun de la cei dragi, gandindu-ma ca poate e ultima oara cand ii vad..si pornesc cu un curaj aproape mort spre locul de imbarcare..aici, fete ciudate care asteapta parca sa ajunga undeva…si, zaresc pista…si atunci ma apuca si starea de groaza….ma prefac ca sunt bucuroasa…ma urc ca toti ceilalti in asa-numitul  autobuz…si ma simt ca la Judecata de Apoi..in jumatate de minut ma pomenesc langa “el”..cateva domnisoare dragute imi ureaza bun-venit;eu ma gandesc sa fug inapoi..numar randurile de scaune, sunt bine documentata..si ma asez…si astept….si ma gandesc.. ma gandesc ca am uitat sa-mi iau ramas bun de la porcusori…dar ce ma conteaza? sunt doar niste animale…apoi, ma consolez, in timp ce domnisoara stewardesa incepe sa arate muta unde este masca de oxigen, exit-urile (la ce am nevoie de ele), cum sa punem centura etc.. ma gandesc ca o sa fie bine…si “preparing for departure”… ma uit la gemulet, spun tata nostru…si el porneste …incet … acceptabil de incet:) ..apoi se opreste brusc.. si atunci ma sperie… si..dintr-o data porneste, cu o viteza mare mare mare..si picioarele mele sunt moi, si adrenalina e maxima…. si deodata se desprinde de sol…si ma lasa pe spate…indraznesc sa ma uit pe geam… casutele sunt mici…mici…nu sunt cum mi-am imaginat eu oamenii nu se mai vad … si zbor..tot mai sus… si casele nu se mai vad deloc:) in nori totul este alb…de un alb edenic…atunci incep sa ma gandesc ca nu e chiar asa rau cum credeam, desi ceasul arata tot si un sfert…astept sa ajung… ma uit din nou la ceas..ma uit din nou pe geam…studiind constincioasa aripile avionului, si cautand innebunita posibile defecte ale fuselajului..

si..”preparing for landing”… procedeul este invers:)…ma dor urechile..dar, ce mai conteaza si coboram, coboram…tot mai jos, tot mai aproape…momentul aterizarii este pentru mine ceva diafan…mi se ia un bolovan de pe inima ca simt cum rotile se izbesc de pamant….si am ajuns…si lumea e bucuroasa, la fel si eu..eu sunt mai bucuroasa ca ei:)…zborul asta a fost un bun prilej de a ma gandi la ce am facut eu cu viata mea…la ce as mai avea de facut:) la cat de sigur e un avion…la ce imi este scris…la faptul ca vroiam inapoi acasa…. concluzia este ca Dumnezeu ne vede mici de acolo de sus… atat de mici… parca inexistenti…nu cred ca mi-as dori sa fiu pasare..nici in burta ei  

Milano