De azi inainte nu voi mai scrie pe acest blog. Sunt prea multi oameni pentru care nu mai contez, oameni care au incercat sa ia ce aveam eu mai frumos. In aceste conditii, nu mai vreau ca acele persoane sa ma cunoasca cu adevarat daca nu au facut-o pana acum.
Redirectionarea se va face de maine,o alta adresa pe care o vor afla cititorii mei fideli si prietenii adevarati.
Multumesc tuturor!
Pe banca pe
care stau eu cu femeia de vineri.
e goala.
Spune ca s-a maturizat,
Nu te poti maturiza daca recunosti
asta.
Un om matur nu ar recunoaste
Ma gandesc.
Cinzecisisapte de oameni ciudati si rai,
Pana sa intalnesti pe cel bun.
Din zece prosti doar doi destepti.
Cincizecisitrei de scari,
Pe care le urc eu zilnic.
Doar douazeci de secunde
Imi pot tine respiratia.
Douazecisitrei de ani pentru a ma indrepta catre maturizare.
Zece degete la maini, desi uneori daca ma uit mai bine
Vad unsprezece.
Sapte linii negre pe care calc eu cand merg la magazin.
Aproape doua sute de « oi monumentale » pe care le numar pana sa adorm.
Sase din patruzecisinoua de numere de la lotto
Pe care nu am sa le ghicesc in veci.
Infinitul sunt eu !
Membra a protipendadei bucurestene, prima femeie din Romania care a aparut pe bicicleta in public. Originara din Filipestii de Padure, era o femeie extrem de frumoasa. Cu parul scurt, blond, ingrijit de cele mai scumpe coafeze de pe Calea Victoriei, a fost curtata de barbati celebri ca Nicolae Grigorescu, Octavian Goga sau, dupa mitologia locala, Regele Ferdinand, care i-a daruit o casa in Piata Amzei, si Regele Manuel al Portugaliei. A devenit faimoasa, in 1898, datorita plimbarilor cu bicicleta ei cu ghidon de argint pe Calea Victoriei, imbracata in pantaloni si cu o cascheta de matase infasurata de un voal alb prins cu doua “ace a la madame Buterfly” .
Cam pe joi aripile au plecat. Singure!
Omul Ou trebuia sa apara. Eu il asteptam nervoasa, calcand mucurile tigari stranse manunchi la baza cizmelor mele din vinilin.
Satul de atata rostogolit Omul Ou s-a asezat langa mine. Nu a fost un dialog prea interesant. Omul Ou era obosit.
Printre altele mi-a spus sa-mi vospesc parul si sa fiu cuminte.
M-a invatat sa dansez step apoi. Si ne-am imaginat exact aceiasi melodie.
Trebuia sa plece. Trenurile nu asteapta oamenii. Si nici ouale.
M-a pupat pe frunte si mi-a zis ca nu o sa il mai vad niciodata. Avea o liniste a lui.
Langa lalea era un bilet. Pe bilet scria : “Viata ta este un joc. Abia cand ai sa ajungi sa descoperi regulile lui vei putea sa castigi. Alege-ti cu mare grija adversarii sau partenerii de joc. Si nu uita : joaca corect jocul orice s-ar intampla! “
Am stiut ca Omul Ou este destept.
Imi doream ca el sa mai vina.
Imaginile le-am luat de aici:
Cerul era brazdat. Si de avioane, si de pasari. Cu greu mai puteai face diferenta intre cele doua.
Pescarusii argintii de Timisoara au o mandrie in chipul lor.
Ma cearta ….”de ce te-ai dat jos de pe macara, Mihaela?”
Eu nu stiu.
Ei zboara mai departe, iar aripile se reflecta pe chipurile oamenilor. Pentru ca e soare. Un soare rece.
Un cer care se chinuie sa ploua ceva. Orice. Poate chiar si inspiratie.
S-a terminat ploaia. Pe macara se urca multi oameni. Niciunul nu ajunge sus.
Doamne-Doamne pedepseste acest curaj.
Tarziu imi dau seama ca e un geam de sticla.
Scrie cu rosu: “ACCESUL INTERZIS”.
numai pentru cei care inteleg…
Atunci cand cineva intra cu cizmele pline de balega in sufletul tau, nu ai decat doua optiuni: sa fugi cat vezi cu ochii sau sa ramai acolo-practic absent; adica sa il igori; adica sa ti se rupa de ce face si cum face;
Inca nu am inteles de unde mama naibii balega aia, adica toti ar trebui sa avem un liber arbitru-adica un cocosel acolo in cap care sa ne spuna ca o luam pe aratura.
La unii asta lipseste. Si atunci se intampla. Se incalta. Si vin.
Si nu ai cum sa-i opresti. Sau poate ca acum ai cum..
Teoria e simpla si se bazeaza pe experienta, ca la scoala.
In viata trebuie sa-i iubesti pe cei care te iubesc si sa ii lasi in urma pe aia care au impresia ca o fac. Adica sa ii lasi printre muritorii de rand.
Pana la urmatoarele victime, va doresc noroc bun!
p.s.: I’m not stupid, bitch!
Noiembrie. Cinci. Ea este marilena.
22:30 -eu cu marilena pe strada. Ceata. De ce rad draga oamenii de noi? Este asa amuzant sa vezi un om cu o papusa de plastic mergand pe strada? Daca da, de ce?
Marilena nu are picioare. Nici nu ii trebuie, o duc eu in brate. La ce ti-ar trebui picioare daca ai fi de plastic?
Ea nu minte . Si este de acord cu tot ce zic eu.
Ii place Depeche Mode.
Luni o duc inapoi.
The end.
